targul imobiliar brasov
Alphaville la Târgul Imobiliar Brașov 2015
08/10/2015
alphaville trei
Alphaville susține proiectul „O masă caldă pentru fiecare 2015”
19/11/2015

Gânduri și impresii după Târgul Imobiliar Brașov 2015

alphaville trei brasov

Ne bucurăm să împărtășim cu voi experiența participării la cea de a IX-a ediţie a Târgului Imobiliar Braşov (TIB), care a avut loc la centrul de evenimente și expoziții Braşov Business Park între 8 și 11 octombrie. Timp de 4 zile am avut ocazia de a schimba păreri cu colegii noștri ce activează în sectorul imobiliar, de a observa trendurile în materie de construcție și achiziţie a locuinţelor, dar şi de a lua pulsul pieţei locale de la cei ce au trecut pragul standului nostru.

La eveniment au fost prezenţi peste 20 de dezvoltatori imobiliari, dar și companii care activează în domeniul producției de piese de mobilier, al consultanței imobiliare sau în cel al amenajarilor interioare. Am avut ocazia să prezentăm publicului cel de-al doilea proiect al nostru, complexul Alphaville Trei, un ansamblu de 2 imobile ce însumează 172 de apartamente noi în cartierul Răcădău. Alphaville Trei s-a bucurat de un real succes, astfel că în cadrul târgului am reușit să vindem 3 apartamente:  un apartament cu 3 camere și 2 locuințe cu 2 camere.

Majoritatea persoanelor care ne-au vizitat standul și-au manifestat interesul pentru locația de excepție a ansamblului, cartierul Răcădău fiind zona nr. 1 a Brașovului, dar și pentru calitatea construcției. Echipa noastră de consultanți prezentă la târg a discutat cu fiecare vizitator în parte și a oferit informații despre beneficiile fiecărui tip de apartamente, suprafața utilă, orientarea apartamentului, variante de compartimentare , modalitățile de plată .

Piața locală imobiliară a înregistrat o creștere semnificativă față de anul trecut, iar feedbackul pe care l-am primit la târg este unul pozitiv. Din ce în ce mai mulți brașoveni optează pentru achiziționarea de apartamente noi, care se află în stadiu de proiect, termenul lor de finalizare fiind de cel puțin un an. De asemenea, mulți dintre ei privesc achiziționarea unei locuințe drept o investiție și o oportunitatea de afacere, fiind siguri ca o să închirieze cu ușurință și într-un timp foarte scurt noul lor apartament.

În încheiere aducem mulțumiri pe această cale tuturor celor ce ne-au vizitat la târg, iar pe cei care nu au reușit să ajungă săptămâna trecută la Braşov Business Park îi invităm cu drag la sediul nostru, unde specialiștii noștri în imobiliare îi pot ajuta să își găsească locuința mult visată.

Vă prezentăm și câteva imagini surprinse la Târgul Imobiliar Brașov:

targul imobiliar brasov

 

targul imobiliar brasov

targul imobiliar brasov